Producţie şi tehnologie

Producţie şi tehnologie

Pe parcursul celor peste 30 ani de funcţionare, Carniprod a făcut investiţii în tehnologie, în sectorul zootehnic şi în protecţia mediului, dar putem spune că am excelat în sectorul de industrializare.

După 4 ani de lucrări (2005 – 2009) şi o investiţie de peste 47 milioane lei, am reuşit să transformăm acest sector într-o unitate de elită în producerea preparatelor din carne, în care dotările au fost completate constant cu noi echipamente.

Focusul nostru a fost întotdeauna pe livrarea unor produse gustoase şi de calitate ridicată. În acest context, o etapă esenţială a fost modernizarea fluxului de procesare a cărnii care a permis implementarea unui sistem de management al siguranţei alimentului, conform celor mai moderne standarde internaţionale şi în concordanţă cu normele de igienă sanitar-veterinare.


Îmbunătăţirea indicatorilor de calitate a produselor, creşterea eficienţei economice prin reducerea costurilor de fabricaţie şi creşterea productivităţii sunt câteva din efectele benefice ale extinderii şi modernizărilor pe care le-am întreprins.